MĂRTURIA ZGUDUITOARE A UNUI MICROBIOLOG CARE A FOST ŢINUT PRIZONIER ÎN FAIMOASA ZONĂ 51
un articol de Gregorian Bivolaru
Un comunicat de presă din 22 aprilie 2004: „Doctorul în microbiologie Dan Burisch ţinut prizonier în faimoasa Zonă 51, care a vorbit public despre anumite operaţiuni secrete şi care şi-a exprimat chiar dorinţa de a depune o mărturie publică, este pe cale să obţină imunitatea şi să apară în faţa Congresului, aşa cum el a cerut.”
Graţie ajutorului unei persoane de contact din interiorul Zonei Harry Dschaak şi Sterling Allan au putut să-l întâlnească pe dr. Burisch pe 5 aprilie 2004. Ei au traversat apoi Statele Unite pentru a prezenta situaţia sa mai multor membri ai Congresului, pe 19 aprilie 2004.
Conform unui raport anterior, referitor la dorinţa sa de a depune mărturie în schimbul imunităţii, Dr. Burisch a afirmat că, dacă i se acordă imunitate, va răspunde cât se poate de sincer la toate întrebările dacă va fi citat să apară în faţa Congresului. Dschaak şi Allan au apelat îndeosebi la senatorul Orrin Hatch (Utah) datorită funcţiei sale de preşedinte al Comisiei judiciare. De asemenea, ei au avut întâlniri cu echipele de senatori din Idaho, Utah şi Nevada, unde locuiesc Dschaak, Allan şi respectiv dr. Burisch.
Probleme ultrasecrete de securitate care sunt deja pe punctul de a fi dezvăluite
Un membru al echipei senatorului Hatch, care s-a întâlnit cu Dschaak şi Allan pentru a afla mai multe despre acest subiect, a declarat că această problemă va fi probabil de resortul Comitetului Special pentru Securitate (Select Committee on Security). În ciuda unui orar încărcat, senatorul Hatch a avut amabilitatea de a fi prezent pentru scurt timp în sala de conferinţe unde a avut loc reuniunea.
Colaboratorul senatorului i-a prevenit pe Dschaak şi Allan că există mii de probleme care aşteaptă deja o audienţă în faţa Congresului. Allan i-a răspuns însă că acest caz cu totul aparte al dr. Burisch îi priveşte într-un mod cu totul deosebit pe mii de oameni din întreaga lume şi că ar fi încântat să depună o petiţie care să poată ajuta la demonstrarea rolului pe care îl joacă în acest caz uluitor dr. Burisch. Această petiţie a lui Allan le oferă oamenilor posibilitatea de a-şi exprima dorinţa ca dr. Burisch să fie citat cât mai repede pentru ca să apară în faţa Congresului.
Mărturia doctorului Burisch
Depoziţia lui Burisch ar fi oferit probe indubitabile cu privire la crearea unui virus mortal care urmează să fie răspândit pe ascuns pentru a infecta sute de milioane de oameni şi la existenţa unei secvenţe genetice care serveşte drept semnătură (ceea ce ar dovedi că virusul respectiv a fost creat de om şi provine dintr-un laborator). Acest virus cumplit este asemănător cu virusurile HIV şi SARS, care provin, în opinia unor cercetători cum ar fi Leonard Horowitz, din anumite laboratoare unde ele au fost create la ordinul şi cu finanţarea francmasonilor.
Mărturia ar cuprinde, de asemenea, un raport ce acoperă o perioadă de un an, în cursul căreia, conform afirmaţiilor lui Burisch, a fost desemnat să studieze un extraterestru – care s-a oferit voluntar pentru un anume schimb – în locaţia ultrasecretă S4 a Zonei 51, la nord de Las Vegas (Nevada).
Dr. Burisch poate, de asemenea, să depună mărturie că a auzit că în locaţia S4 au fost şi sunt ţinuţi în continuare prizonieri subiecţi umani, împotriva voinţei lor, ei fiind trataţi în acel loc asemeni unor şobolani de laborator. În plus, el mai afirmă că a văzut anumite porţi stelare secrete în funcţiune prin intermediul cărora se poate călători în timp (atât în trecut cât şi în viitor). Probele respective trebuie cu toate acestea să fie clarificate.
Dr. Burisch mai declară că este la curent cu anumite cercetări care sunt realizate în vederea extragerii unor componente genetice ale unor grave maladii extraterestre, cu scopul de a le introduce în anumiţi vectori microbieni care pot avea ca ţintă fiinţele umane care urmează să fie contaminate în masă pe această planetă. În opinia lui Dschaak, aceasta presupune declanşarea în mod intenţionat şi criminal a unei epidemii, asemănătoare aceleia de holeră, împotriva căreia nu a fost dezvoltată nici o imunitate la fiinţele umane.
Aceşti viruşi mortali urmează să fie răspândiţi în mase mari de oameni pentru a reduce populaţia planetei noastre la numai 1 miliard de oameni. Partea cea mai importantă a mărturiei sale este poate informaţia pe care el o are cu privire la un presupus tratat ultrasecret supranumit Tau-IX, care deja a fost încheiat de anumite facţiuni extraterestre şi un grup internaţional secret de oameni foarte puternici, rasişti şi elitişti, care sunt FRANCMASONII.
În cursul celei de-a doua jumătăţi a secolului XX, această puternică organizaţie ocultă planetară ar fi utilizat puţinele informaţii tehnologice secrete extraterestre care le-au fost disponibile pentru a exercita astfel un control din ce în ce mai mare asupra locuitorilor planetei Pământ, atât în domeniul politic cât şi în acela al energiei, al tehnologiei, al educaţiei şi al sănătăţii.
Membrii de la vârful acestei puternice organizaţii oculte planetare, care sunt FRANCMASONII, păstrează cu foarte multă grijă aceste tehnologii ultrasecrete (care implică printre altele anumite modalităţi de influenţare şi control ce se exercită în mod insidios la nivel psiho-mental, în masă, prin intermediul computerelor, al televiziunii, radioului şi al INTERNETULUI) care sunt ţinute departe de ochii publicului, folosindu-le în acelaşi timp doar ei în scopuri malefice. Tratatul amintit mai sus le oferă extratereştrilor autorizaţia de a răpi fiinţe umane în vederea unor experienţe cumplite.
Puncte de vedere asupra cazului Burisch
Jurnalista de investigaţii Linda Moulton Howe, în reportajul său din 19 aprilie 2004 cu privire la cazul Dan Burisch, a oferit anumite probe care îl desemnează pe preşedintele american Harry Truman ca fiind cele care de comun acord cu conducătorii FRANCMASONERIEI mondiale din AMERICA a luat hotărârea păstrării secretului ABSOLUT asupra acestor fapte. Păstrarea secretului avea totodată ca scop protejarea publicului în raport cu această situaţie foarte gravă, care dacă ar fi fost cunoscută, ar fi condus în viziunea sa la o stare de isterie şi la o panică generală. De atunci începând, politica oficială a guvernului american a fost aceea de a nega cu vehemenţă orice implicare sau informaţie cu privire la existenţa extratereştrilor precum şi la colaborarea cu ei.
Howe susţine că deşi este bine ca anumite informaţii să rămână secrete din motive de securitate naţională, datorită implicaţiilor lor militare, lumea întreagă ar trebui cel puţin să fie pusă la curent cu existenţa unor relaţii între extratereştri şi Terra.
Un alt cercetător, Michael E. Salla a publicat recent un reportaj despre dr. Burisch şi a obţinut o întrevedere cu acesta pe 16 aprilie 2004. El susţine că există mai multe rase extraterestre care au vizitat Terra sau care chiar locuiesc aici, şi el chiar dorea să ştie dacă dr. Burisch a fost contactat de mai mult de o specie extraterestră. Acesta a răspuns însă că nu a văzut decât o singură rasă, şi anume un membru al Micilor Cenuşii pe nume J-rod. Conform afirmaţiilor sale, în zona 51 au fost trei membri ai aceleaşi specii: doi masculi şi o femelă. Aceasta a fost autorizată să se întoarcă de unde a venit, iar masculii au murit.
Un grup de cercetare care este prezidat de Robert Wood se interesează deja în prezent de un important document secret conform căruia ar fi avut loc anumite discuţii între un important şef de Stat şi dr. Burisch.
Chiar dacă dr. Burisch este la ora actuală ţinut prizonier sub o strictă supraveghere, unii dintre superiorii săi sunt de acord ca el să facă unele dezvăluiri. Întotdeauna au avut loc întrevederi secrete. Allan este de părere că responsabilii vor facilita accesul la dr. Burisch atunci când citaţia de a apărea în faţa Congresului va sosi.
În opinia lui Stephen Greer, responsabil cu Disclosure Project (vezi în această direcţie uluitoarea sa carte „Révélations”), blindajul cel gros al secretului începe să se fisureze în AMERICA, deoarece deja au început să se manifeste în mod spontan mii de martori. Printre ei se află importanţi membri ai guvernului, ai armatei, ai CIA şi ai FBI. Dr. Greer vede cazul Burisch ca pe o „vitrină” pentru toţi oamenii de ştiinţă şi agenţii care deja sunt implicaţi în toate aspectele criminale ale acestei „kleptocraţii”, cum o numeşte el. El afirmă că mai ales această elită francmasonică ce conduce la ora actuală întreaga lume nu doreşte ca faptele să fie dezvăluite deoarece, în viziunea lor, tehnologiile avantajoase pe care ei le păstrează secrete şi le folosesc numai în rău ar ajunge la îndemâna tuturor, ei şi-ar pierde în scurt timp după aceea puterea.
„Dacă oamenii ar şti ceea ce ştiu şi folosesc în rău FRANCMASONII, atunci fiecare casă ar putea avea propriul său generator de energie liberă, sau altfel spus gratuită. De asemenea, problema foametei în lume precum şi multe probleme grave de sănătate ar putea fi rezolvate în zece ani”, declară el.
Pe lângă anumiţi anchetatori, a manifestat un interes susţinut pentru afacerea Burisch şi o echipă de cercetători amatori voluntari, care deja au obţinut o cantitate considerabilă de informaţii care sunt considerate SECRETE direct de la sursă. Forumul lor de pe Internet a fost recent victima unor mesaje false care au împiedicat primirea celor bune. Francmasonilor se pare că nu le place că aceşti oameni încep să afle ceea ce numai ei ştiu deocamdată.
Speculaţii cu privire la cercetările de o uriaşă importanţă ale doctorului Burisch
Dschaak consideră că motivul pentru care dr. Burisch este protejat împotriva oricărei tentative de a fi asasinat din partea FRANCMASONILOR, în ciuda dezvăluirilor sale incendiare trecute şi viitoare (care conduc în mod obişnuit la moartea celui care le face) este acela că el lucrează la anumite tehnologii ultrasecrete pe care doar el le cunoaşte şi le poate dezvolta. Dr. Burisch vrea însă să se asigure că acestea vor fi utilizate în scopuri paşnice şi nu pentru continuarea opresiunii ori pentru perpetuarea crimelor pe această planetă. Proiectul său („proiectul Lotus”) vizează să descopere în curând o aşa-numită „particulă Ganesh” care poate vindeca în mod rapid şi eficace toate celulele şi chiar ţesuturile afectate în cazul unor boli care sunt considerate incurabile; este vorba de un remediu universal, un gen de „izvor al tinereţii”.
Allan este de părere că, dacă ar putea, elita francmasonică ce conduce lumea şi care la ora actuală urmăreşte numai scopuri diabolice (împreună cu unele grupuri diabolice de extratereştri cu care ei deja colaborează) – şi-ar inocula această particulă PANACEU a vieţii şi ar extermina apoi fără milă, cu mult sânge-rece 5-6 miliarde de fiinţe umane care nu sunt imunizate împotriva maladiei mortale pe care ei au produs-o de curând.
Conform afirmaţiilor lui Dschaak, „doctorul Burisch are termen până pe 15 martie 2005 pentru a le prezenta celor care îl ţin prizonier note scrise care să descrie în detaliu tehnologia sa referitoare la producerea acestei particule PANACEU care este numită „PARTICULA GANESH” . Aceştia îşi vor prezenta atunci la rândul lor raportul unui grup de importanţi FRANCMASONI din umbră care întreţine relaţii strânse cu o facţiune rău-voitoare de extratereştri”.
Persoanele care îl ţin închis pe dr. Burisch sunt foşti membri ai „comitetului Majorităţii” pe care Dan îi supranumeşte „Maji”. Prin urmare, aşa după cum Allan şi Dschaak i-au explicat colaboratorului senatorului Hatch, intervalul de timp în care dr. Burisch va putea să apară în faţa Congresului este foarte scurt.
Mulţi dintre cei care s-au interesat foarte atent de secretul teribil al acestui caz al extratereştrilor malefici supranumiţi MICII CENUŞII ştiu că zilele pământenilor sunt numărate dacă nu se fac cât mai repede dezvăluirile. Dr. Greer compară în mod semnificativ această situaţie cu decolarea unui avion: „atingi astfel un punct critic în care fie îţi iei zborul, fie dacă nu imediat după aceea te zdrobeşti de pistă”.
Dr. Burisch a făcut deja numeroase dezvăluiri uluitoare. Sunt disponibile chiar unele interviuri filmate cu el, cum ar fi interviul de 68 de minute care a fost acordat lui Bill Hamilton pe 18 septembrie 2002. Un alt interviu filmat, mai profesional, realizat de un fost cameraman de ştiri al canalului Fox va fi difuzat în curând.
Dar există şi unele dezvăluiri zguduitoare pe care dr. Burisch nu vrea să le facă înainte ca să aibă imunitatea. El este de părere că îşi va putea justifica participarea la aceste proiecte, dar se teme că alţii se vor grăbi să îl judece şi să îl acuze de crime de război. Până când va fi protejat de aceste acuzaţii, el nu doreşte să dezvăluie anumite fapte zguduitoare pe care le cunoaşte. În plus, el vrea să respecte jurământul pe care l-a depus. O înfăţişare în faţa Congresului i-ar oferi protecţia juridică pentru a putea vorbi liber, aşa cum şi-a dorit dintotdeauna.
Dr. Burisch nu se teme de moarte, fiind împăcat cu sine însuşi. Dschaak l-a văzut acum multă vreme înfruntând ideea unei morţi premature. Avem deja o adevărată mină de informaţii cu mărturiile pe care le-a făcut. El doreşte şi s-ar părea că o să aibă posibilitatea de a încredinţa tuturor cunoştinţele sale.
Semnul asaltului final pentru instaurarea Noii Ordini Mondiale a francmasoneriei
decât cel care crede, în mod greşit, că este liber.“
Goethe
Data de 11 septembrie 2001 nu mai are nevoie de prezentare. Cu toţii ştim că atunci au avut loc „atentatele teroriste“ de la World Trade Center din New York. Câţi dintre noi, însă, au înţeles ce s-a petrecut de fapt? Se ştie astăzi cu certitudine că realitatea este departe de varianta oficială, prezentată de Guvernul SUA şi răspândită cu un zel complice de mass-media.
Ce spun oficialii şi mass-media?
Avionul care a decolat din Newark, zborul 93, şi-a menţinut cursul către Ohio şi apoi s-a întors către Washington D.C. În timpul acestui zbor, mai mulţi pasageri au telefonat din avion. Unii dintre ei au încercat, fără succes, să preia controlul asupra avionului, iar în timpul încleştării acesta s-a prăbuşit în centrul Pennsylvaniei. Cel de-al patrulea zbor, numărul 77, a decolat din Washington, a survolat partea de vest a Virginiei, a ajuns deasupra oraşului Ohio, de unde s-a întors la Washington DC, intrând în coliziune cu clădirea Pentagonului. Această variantă oficială a evenimentelor a născut, însă, multe întrebări, care au fost lăsate până în ziua de azi fără răspuns de către autorităţi.
Atentat plănuit pentru atingerea unor obiective ale politicii mondialiste
Concluzia la care au ajuns cei mai mulţi dintre cei care au realizat aceste investigaţii este că atacul din 11 septembrie a fost parte a unui plan foarte bine pus la punct de către liderii satanici ai francmasoneriei pentru instaurarea Noii Ordini Mondiale. Astfel, imediat după atacuri, Preşedintele George Bush a acuzat gruparea fundamentalistă islamică Al Qaeda că a comis aceste atentate.
De asemenea, în urma atentatelor, opinia publică americană a fost manipulată prin teroare, impunându-i-se, sub pretextul asigurării unei securităţi sporite, o serie de legi noi (cum ar fi, de exemplu, renunţarea la secretul corespondenţei), prin care libertatea individului este extrem de mult îngrădită, ca să nu spunem anulată. Acum telefoanele cetăţenilor americani pot fi ascultate fără restricţii, scrisorile pot fi deschise de către oamenii serviciilor secrete, iar cei care ridică glasul să protesteze riscă să fie imediat calificaţi drept conspiraţionişti, complici la terorism, nebuni etc., să fie daţi afară din slujbă şi defăimaţi, terfeliţi public.
Regizorul Michael Moore a realizat un film despre evenimentele din 11 septembrie – singurul de acest tip care a fost intens mediatizat, premiat şi aclamat în toată lumea – în care a prezentat, sub aparenţa de revelare a unor secrete teribile, doar legăturile lui Bush cu familia Bin Laden, distrăgând, în mod voit, atenţia publicului de la alte lucruri, mult mai grave. Întrebat fiind de ce nu a pomenit în filmul său despre faptul că NORAD (North American Aerospace Defense Command – Centrul Nord-American de Apărare Aerospaţială) nu a reacţionat în niciun fel la „atacurile“ aeriene sau despre alte aspecte extrem de importante ale evenimentelor, cum ar fi prăbuşirea ca într-o demolare controlată a Turnurilor gemene, Michael Moore a răspuns cu abilitate: „pentru că ar fi nepatriotic, neamerican“.
Criminalul atac împotriva Irakului
„În ceea ce priveşte atentatul din 11 septembrie 2001 împotriva statului şi poporului american, acesta a fost, în realitate, un auto atentat organizat de către CIA, pentru ca Statele Unite să aibă un pretext pentru a ataca Irakul şi a intra cu forţa în posesia petrolului irakian.
Petrolul este necesar pentru asigurarea consumului de energie al Statelor Unite şi pentru dezvoltarea programelor militare şi spaţiale, în vederea manipulării şi controlului de către francmasonerie a tuturor fiinţelor umane de pe suprafaţa globului. Astfel, după 11 septembrie 2001, americanii au ajuns să aibă baze militare chiar şi în Rusia.
Atacul SUA împotriva Irakului a fost plănuit cu mult timp înainte, lucru precizat de agentul William Cooper din cadrul serviciului de informaţii al marinei americane, Naval Intelligence of Navy, în cartea „Behold a Pale Horse“. În această carte, el dezvăluie documente ale unui plan de operaţiuni împotriva ţărilor arabe, care preconiza folosirea înşelătoriei lui Roosvelt cu Pearl Harbour sau a trucului lui Churchill cu oraşul Coventry (din al Doilea Război Mondial), amândoi cunoscând dinainte ziua şi ora atacului plănuit de japonezi, respectiv de germani.
Din aceste documente reiese că într-unul dintre marile oraşe ale Statelor Unite urma să fie declanşată o explozie puternică, un auto atentat care să fie pus pe seama fundamentaliştilor iranieni, irakieni sau libieni şi să constituie un pretext pentru dezlănţuirea unui război de coaliţie, care să primească girul Consiliului de Securitate şi al ONU.
Blocurile-turn gemene ale World Trade Center au fost, în realitate, demolate cu dinamită, plasată de experţii CIA în punctele cheie ale structurii clădirilor, iar Pentagonul a fost lovit de un avion uşor, doar într-o aripă dezafectată, aflată în curs de reamenajare, care nu adăpostea personal, birouri şi calculatoare. Ambele acţiuni au fost puse la cale de CIA în cârdăşie cu preşedintele mason George Bush“.
Francmasonii şi „doctrina dualităţilor“
Cei care conduc lumea din umbră se folosesc de doctrina dualităţilor pentru a-şi atinge scopurile: ei creează în mod artificial un conflict, o „problemă“ majoră, după care oferă publicului o „soluţie“ dinainte gândită, care coincide, de fapt, chiar cu scopul urmărit de ei, în ascuns. Este o modalitate pe cât de eficientă, pe atât de diabolică, datorită intenţiei cu care este pusă în aplicare. Un exemplu al acestei modalităţi satanice de impunere a propriilor scopuri este ceea ce s-a petrecut, în realitate, la Pearl Harbour. Agenţii lui Roosevelt au spart codul secret al japonezilor, aflând cu luni de zile înainte că baza navală de la Pearl Harbour va fi atacată. În mod intenţionat, FBI nu a făcut cunoscută această informaţie comandantului bazei navale, deoarece aveau nevoie de un pretext pentru a intra în război. Înaintea atacului, populaţia Americii era potrivnică ideii de implicare a Statelor Unite în vreunul dintre conflictele europene sau asiatice.
După aşa-zisul „atac surpriză“, manipulaţi, membrii Congresului au reacţionat şi au declarat război Japoniei în următoarele zile, în timp ce marea majoritate a cetăţenilor americani a crezut povestea şi nu a mai avut nimic împotriva intrării în război.
Chiar dacă poate părea greu de crezut că agenţii federali iniţiază acţiuni deosebit de violente şi de grave împotriva cetăţenilor americani, există sute de dovezi care demonstrează aceasta. În ceea ce priveşte evenimentele din 11 septembrie 2001, analizaţi singuri lista de fapte obiective pe care vi le prezentăm, care este de mare ajutor pentru a trage concluzii juste în legătură cu ceea ce s-a petrecut în realitate.
World Trade Center a fost, adesea, ţinta „atacurilor teroriste“ în cadrul simulărilor din aplicaţiile militare
• Manualul FEMA de răspuns în caz de terorism, din 1997, are ca ţintă turnurile World Trade Center, turnuri care au mai fost ţinta unor operaţiuni FBI de tip „steag fals“ în 1993.
• NORAD (North American Aerospace Defense Command) a condus în 1999 exerciţii militare care implicau scenarii cu avioane civile deturnate şi care aveau ţintă turnurile World Trade Center şi Pentagonul.
• În iunie 2000, Departamentul Justiţiei publică un manual de terorism, iar ţinta de pe copertă este chiar World Trade Center.
• În septembrie 2000, PNAC (Proiectul pentru un Nou Secol American (The Project for a New American Century – sesizaţi consonanţa semnificativă cu deviza de pe bancnota de 1 dolar, Novus Ordo Seclorum), o organizaţie din care fac parte masonii de rang înalt Dick Cheney, Donald Rumsfeld, Jeb Bush şi Paul Wolfowitz, face un raport cu numele „Reconstruirea Apărării Americii“. În el se afirmă, în mod deschis, că procesul transformării este, probabil, unul lung, în absenţa unor evenimente catastrofice şi catalizatoare, cum ar fi un nou Peal Harbor.
• În 24 octombrie 2000, la Pentagon se execută primul dintre cele două exerciţii de antrenament ce presupun simularea coliziunii unui Boeing 757 cu clădirea.
• În iunie 2001, Departamentul Apărării stabileşte noi instrucţiuni de intervenţie militară în caz de deturnare pe liniile aeriene. În ele se precizează că Departamentul Apărării are nevoie de autorizaţie directă din partea Secretarului Apărării înainte de orice intervenţie. Ori, atunci când evenimentele din septembrie 2001 au avut loc, Dick Cheney nu a autorizat nicio astfel de interceptare a avioanelor deturnate, care ar fi putut da peste cap planurile conspiraţiei francmasonice din care făcea parte.
În săptămâna de dinainte de 11 septembrie, s-a înregistrat o stranie creştere, de 1.200%, a tranzacţiilor la bursă cu acţiunile companiilor aeriene United Airlines şi American Airlines, conform raportului Agenţiei de Bursă din Chicago. Un investitor vinde acţiuni atunci când se aşteaptă la o scădere a valorii acţiunilor, iar ca să vinzi atât de masiv, trebuie să fii sigur că urmează un eveniment în urma căruia valoarea acţiunilor va scădea. Zeci de milioane de dolari au fost câştigaţi de cei care, se pare, au fost avertizaţi despre „atacul terorist“. După cotidianele New York Times, Wall Street Journal şi London Independent, un procent mare dintre aceste tranzacţii a fost realizat de un singur investitor, Deutsche Bank. David Brown, cel care a fost managerul principal al acestei bănci până în 1988, este actualul director al CIA şi mason „de vază“. Nu s-a declanşat nicio investigaţie oficială în acest caz, deşi totul este cusut cu aţă albă.
Mai mulţi oficiali de la Pentagon au fost avertizaţi şi şi-au anulat imediat planurile de deplasare.
Primarul oraşului San Francisco, Willie Brown, a primit un telefon de avertizare să nu ia avionul în dimineaţa respectivă. Ulterior, Radio Pacifica a informat că telefonul a venit direct din partea Consilierului de Securitate Naţională, Condoleeza Rice.
Procurorul general John Ashcroft a declarat public că a primit avertizări de la FBI referitor la evenimentele ce urmau să se petreacă, indicându-i-se evitarea zborului cu avionul în acea perioadă.
Foarte semnificativ este că Marvin Bush, fratele lui George W. Bush, a fost, începând din 1990 şi până în 11 septembrie 2001, membru în consiliul director al companiei americano-kuweitiene Stratesec, ce furniza servicii de securitate pentru United Airlines, Aeroportul International Dulles şi... World Trade Center.
CIA şi NORAD, implicate în atentate
Cu câţiva ani înainte de 11 septembrie, jucătorul profesionist de golf Payne Steward zbura spre Dallas, cu prietenii lui din Florida, într-un mic avion personal. La o scurtă perioadă după decolare, au apărut nişte nereguli funcţionale la avion şi pilotul, împreună cu pasagerii, au leşinat şi apoi au pierdut temporar contactul cu FAA (Administraţia Federală a Aviaţiei). În 18 minute, NORAD a reuşit să trimită în zonă un avion F18. În 22 de minute, 4 avioane F18 zburau în tandem cu avionul afectat de defecţiunile tehnice, conform procedurii standard de acţiune.
Sediul NORAD este localizat pe muntele Cheyenne din Colorado. Are la dispoziţie cea mai sofisticată aparatură de urmărire din lume şi responsabilitatea de a monitoriza spaţiul aerian american, pentru a-l proteja de rachete şi avioane. Aceasta este îndatorirea NORAD. Totuşi, niciun F16 nu a apărut la timp pentru zborurile 11 şi 175 care au decolat din Boston, cu toate că au trecut 36 de minute din momentul în care FAA a aflat de deturnarea avioanelor şi până când avionul corespunzător „zborului 125“ s-a izbit de turnul sudic. Nu-i aşa că e ciudat?
Situaţia zborului 77 era mult mai gravă, deoarece timp de 43 minute nu s-a ştiut dacă aparatul era dirijat spre Washington şi Casa Albă sau spre Pentagon. Baza aeriană Andrews a forţelor militare, aflată la distanţă de doar câteva minute, nu a trimis niciun avion. Nici de la baza din Langlay nu a fost trimis niciun avion, decât după atac. Există câteva baze militare aeriene în zonă care au capacitatea şi responsabilitatea de a proteja capitala – şi totuşi, niciuna dintre acestea nu a reacţionat, ascultând, se pare, de ordinul venit de la NORAD, care era, în mod foarte straniu: „Rămâneţi la sol!“
Puţină lume ştie de existenţa tehnologiei „Global Hawk“. Aceasta permite preluarea de la distanţă a comenzilor manuale şi automate ale avionului şi dirijarea cu o extrem de mare precizie a acestuia. Să ne imaginăm câte se pot realiza cu această tehnologie...
Comisia de anchetă neagă fără nicio jenă legile fizicii
Primul turn WTC cade la 9:59, acesta fiind turnul sudic, cel care a fost lovit al doilea. După 29 de minute, turnul nordic cade şi el, durata de prăbuşire a ambelor clădiri fiind de aproximativ 10 secunde.
Legea căderii libere a corpurilor formulată de Galilei şi acceptată astăzi de către toţi oamenii de ştiinţă afirmă că:
D = 1/2 x g x t2 , unde
D = distanţa parcursă de un obiect în cădere liberă, în vid;
g = acceleraţia gravitaţională, cu valoarea constantă 9,8 m/s2;
t = timpul în secunde.
Dacă există o rezistenţă oricât de mică, atunci viteza scade, iar timpul creşte proporţional cu această rezistenţă. În cazul WTC – turnul nord şi turnul sud, ştim că turnurile aveau 1.350 picioare înălţime (416 metri).
Din ecuaţia de mai sus deducem timpul minim de cădere pe distanţa de 416 m, socotit în vid, fără frecare: t2 = 2 x D / g. Deci: t = 9,1627 secunde.
Altfel, datele oferite de comisia de anchetă a evenimentelor de la 11 septembrie 2001 sfidează legile fizice ale gravitaţiei şi ale conservării energiei. Pentru ca datele oficiale să poată fi reale, ar fi trebuit ca etajele inferioare, neafectate de impact, să nu fi opus nicio rezistenţă la prăbuşirea întregii structuri, lucru imposibil. Ar fi trebuit, de asemenea, ca sticla şi cărămida să se fi dezintegrat de la sine, fără nicio intervenţie exterioară, fără explozie, fără aport energetic, anulând legea conservării energiei. Nu în ultimul rând, pentru ca varianta oficială să fie verosimilă, forţa de gravitaţie trebuia să fie, în mod miraculos, de... 1000 de ori (!!!) mai mare în ziua de 11 septembrie decât în celelalte zile ale anului, ceea ce este, deja, de-a dreptul comic.
Această fotografie înfăţişează turnul nordic la începutul colapsării. Nici raportul final NIST (Institutul Naţional de Standarde şi Tehnologie), nici vreun alt document nu încearcă să explice exploziile şi prăbuşirea cu mare viteză, care a urmat o traiectorie perfect verticală, întreaga structură fiind practic „pulverizată“. NIST nu se preocupă câtuşi de puţin să dea o explicaţie verosimilă catastroficei prăbuşiri, afirmând pur şi simplu că aceasta era „inevitabilă“.
În explicaţiile tehnice date de NIST în legătură cu prăbuşirea turnurilor au fost omise intenţionat tocmai dovezile care demonstrează că a fost vorba despre o demolare controlată. Observaţi jeturile de fum şi praf apărute datorită detonării unor explozibili la etaje mult inferioare celui la care a avut loc impactul.
După ce clădirile au fost lovite de avioane, numeroşi reporteri au afirmat că în World Trade Center au avut loc explozii puternice înainte de prăbuşirea acestora.
În foarte multe înregistrări video se pot vedea jeturi orizontale de fum şi praf la etajele inferioare zonei de impact, expulzate în afară cu mare viteză din cele două turnuri. Ori, aceste descrieri sunt suspect de asemănătoare cu cele ale unor clădiri demolate în mod controlat de experţi, prin detonare cu dinamită. O analiză atentă a imaginilor surprinse confirmă că prăbuşirea nu putea fi provocată de colapsul gravitaţional.
În întreaga istorie modernă se cunosc doar 3 clădiri cu structură de rezistenţă solidă, din oţel, prăbuşite complet din cauza focului – conform rezultatului „expertizei“ comisiei de anchetă: World Trade Center 1, 2 şi 7!
În 4 mai 1988, într-un zgârie nori din Los Angeles a izbucnit un incendiu care a durat 3 ore, fiind afectate 4 etaje, dar clădirea nu s-a prăbuşit.
În 23 februarie 1991, într-o clădire de 38 de etaje din Philadelphia, construită în 1973, a izbucnit un incendiu care a cuprins 8 etaje şi a durat mai bine de 19 ore, fără ca edificiul să se prăbuşească.
În 17 octombrie 2004, într-o clădire de 56 de etaje din Venezuela, construită în 1976, un incendiu s-a extins asupra a 26 de etaje, durând mai bine de 17 ore. Clădirea nu s-a prăbuşit, deşi incendiul a ajuns până la acoperiş.
În 12 februarie 2005, clădirea Windsor din Madrid, care are 32 de etaje, construită din beton armat, a fost cuprinsă de flăcări timp de mai bine de 24 de ore, fiind afectate peste 10 etaje. Deşi ultimele 10 etaje ale clădirii s-au prăbuşit, restul clădirii a rămas în picioare.
Cele două turnuri au ars timp de 56 minute, respectiv 103 minute, fiind afectate de foc numai 4 etaje, după care clădirile s-au prăbuşit efectiv la sol. A existat o mare dezbatere pe această temă, mulţi oameni de ştiinţă au venit cu explicaţii concludente, exprimându-şi dezaprobarea faţă de varianta oficială.
Probele fizice, oţelul topit şi orice alte probe materiale care ar fi fost strict necesare pentru a stabili ceea ce s-a petrecut pe 11 septembrie la World Trade Center au fost expediate în India „PENTRU RECICLARE“ de către primarul New York-ului, Giulliani, fără a putea fi examinate de investigatori. STRANIU, nu-i aşa?
Profesorul Steven E. Jones, care a făcut una dintre cele mai bune investigaţii în acest sens, a concluzionat, bazându-se pe probe luate de la faţa locului, pe imaginile audio-video furnizate, pe simulările computerizate efectuate şi pe experienţa sa în domeniu, că în demolarea celor două turnuri s-a folosit termit (amestec de pulbere de aluminiu şi oxizi de metale care degajă la ardere o temperatură înaltă, folosit la producerea aliajelor de fier şi în sudură, ca substanţă incendiară).
În ciuda faptului că turnul sudic a fost lovit mai târziu decât cel nordic, la ora 9:03, de al doilea avion, acesta s-a prăbuşit primul! Analiza traiectoriei arată că al doilea avion nu a lovit în plin structura centrală de rezistenţă a turnului!
Van Romero, cercetător şi vicepreşedinte la Institutul de Minerit şi Tehnologie din New Mexico, a declarat iniţial, cu sinceritate, că prăbuşirea clădirilor a fost prea „estetică“ pentru a putea fi rezultatul coliziunii structurii cu un avion. După 10 zile, din motive misterioase, el şi a schimbat complet declaraţia, spunând că, în mod cert, focul este cel care a determinat prăbuşirea acestora.
Hyman Brown – profesor de inginerie civilă, şeful de şantier al World Trade Center a declarat că WTC a fost proiectat să reziste oricăror uragane, vânturi puternice, bombe şi avioane care ar putea să-l lovească. Deşi proiectat să reziste la toate acestea, combustibilul unui avion ce a ars la 1000 de grade Celsius a slăbit, chipurile, oţelul din structura de rezistenţă a întregii clădiri, care nici nu se topeşte decât la 1.600 de grade Celsius!
Kevin Ryan, de la Underwriters Laboratories, compania care a omologat oţelul folosit în World Trade Center, într-o scrisoare adresată lui dr. Frank Gayle, specialist în metalurgie la Institutul Naţional de Standarde şi Tehnologie (NIST) şi şeful echipei de experţi care a realizat investigaţiile la WTC, scrie că metalul era omologat conform standardelor ASTM E119 şi că temperatura la care mostrele din acest oţel trebuie expuse ca să cedeze este de peste 1.000 de grade, timp de câteva ore. De asemenea, el a declarat că ar fi fost nevoie de temperaturi de peste 1.600 de grade Celsius pentru ca oţelul din care s-au realizat armăturile edificiilor WTC să se topească. La câteva zile după această declaraţie care contrazicea versiunea oficială, conducerea companiei l-a concediat.
Trebuie să observăm că FAA (Administraţia Federală a Aviaţiei) nu a dezvăluit informaţii despre traiectoria avioanelor şi nu a pus la dispoziţie înregistrarea conversaţiilor dintre piloţi şi FAA. Existau, în fiecare dintre aceste avioane mari, două cutii negre care au fost special construite astfel încât să reziste la condiţii extreme. Cu toate acestea, FAA a declarat, în mod cu totul incredibil, că toate cele opt cutii negre au fost, în mare măsură, distruse!
S-a mai fabulat că, la un moment dat, persoane precum Scott Beamer şi alţii au încercat să preia controlul avionului. Varianta oficială susţine că acesta s-a prăbuşit în timpul zborului din cauza luptei dintre pasageri şi terorişti.
Dacă analizăm, însă, trei aspecte esenţiale, concluzia la care ajungem este că, de fapt, avionul a fost doborât, nu s-a prăbuşit. Acestea sunt:
a. Nu au putut fi identificate resturi semnificative. Practic, resturile avionului au fost împrăştiate pe o rază de aproximativ 13 km;
b. Resturile constau din bucăţi foarte mici;
c. Martorii oculari au relatat că au auzit o explozie puternică în timp ce avionul era încă în aer şi că au văzut avioane militare în zonă.
Astfel, imaginile de la locul „prăbuşirii“ zborului United 93, departe de a fi conforme cu scenariul prăbuşirii unui avion, trimit prin toate elementele la o doborâre cu avioane de vânătoare.
În mod suspect, mai mult de jumătate din personalul dat dispărut în urma atacului fusese mutat în aripa dezafectată a Centrului Naval de Comandă al Pentagonului cu puţină vreme înainte de atac. Cine ar fi avut interesul să trimită brusc oamenii să lucreze în aripa dezafectată?
Varianta oficială a evenimentelor afirmă că cel de-al patrulea avion deturnat, zborul 77, a lovit Pentagonul. Să trecem în revistă câteva date semnificative despre acest edificiu, în legătură cu evenimentele din 11 septembrie 2001.
Pentagonul este una dintre cele mai mari clădiri de birouri din lume şi găzduieşte Departamentul American al Apărării. Este situat pe malul râului Potomac din Virginia, Arlington, în dreptul Washington D.C. Clădirea are forma unui pentagon regulat şi este formată din cinci „inele“ concentrice, interconectate prin pasaje. Construcţia sa a început în septembrie 1941 şi a fost terminată în 1942. În prezent, mai mult de 25.000 de civili şi militari lucrează acolo.
Cel mai bine apărat dintre edificiile armatei americane este cel al Pentagonului. Prin urmare, atunci când ni se spune că un avion a fost deturnat de către terorişti şi se îndreaptă spre capitală, iar Centrul Militar de Comandă al întregii Americi este paralizat şi nu reacţionează în niciun fel, este firesc să ne manifestăm cu scepticism şi să nu credităm această versiune neverosimilă, ca să nu spunem imposibilă.
Deşi în Washington D.C. există mai multe camere video şi echipamente de supraveghere decât oriunde în lume, Armata a publicat, în mod suspect, doar 2 imagini ale atacului, care nici măcar nu evidenţiază avionul atacator.
Înregistrările video ale sistemelor de supraveghere de la clădirile din jur (hoteluri, benzinării etc.) care au surprins adevărata desfăşurare a evenimentelor au fost ridicate de FBI şi s-a impus, printr-un ordin de securitate naţională, tăcerea asupra acestora. Ori, dacă nu era nimic de ascuns, de ce să fie secretizate casetele?
Cu puţină vreme înainte de atac, o decizie cel puţin stranie a comandamentului a făcut ca o parte din personal să fie trimisă să lucreze tocmai în aripa dezafectată – care nu mai adăpostea la momentul acela nici angajaţi, nici birouri, nici calculatoare! – în care a intrat avionul. 124 de oameni şi-au pierdut astfel viaţa acolo. Pentru oricine este mai mult decât evident că această mişcare a fost premeditată!
În imaginile filmate şi prezentate imediat după impact, se poate observa că în spărtura făcută în zid lipsesc cu desăvârşire urmele aripilor unui avion Boeing 757. Mai mult, geamurile clădirii erau intacte după impact. Un Boeing 757 de 16 tone lasă multe urme după un incident grav, soldat cu incendiu. Conform rapoartelor armatei, există doar două resturi (cu totul nesemnificative) care se presupune că provin de la avion, o piesă foarte mică şi nedefinită de metal şi o piesă de aluminiu. Întrebarea evidentă este: unde sunt motoarele, care cântăresc câte patru tone fiecare? Dar trenurile de aterizare şi multe alte resturi ce rezultă din prăbuşirea unui avion? Cel mai probabil este că ele s-au evaporat ca prin farmec, dacă au existat vreodată...
Toate acestea conduc la concluzia că, de fapt, Pentagonul a fost lovit de un avion uşor, probabil un avion militar, şi nu de un Boeing 757, aşa cum s-a declarat oficial, pentru a da dimensiuni apocaliptice „atacului terorist“.
Zborul 77 a dispărut în totalitate de pe radar în timp ce se îndrepta către vest, spre Ohio; nimeni nu a declarat că l-ar fi văzut la întoarcerea sa spre Washington. Se pare că NORAD nu a trimis niciun avion să investigheze ce s-a petrecut cu această cursă decât după prăbuşire.
Această fotografie evidenţiază zona din clădirea Pentagonului afectată de impactul cu avionul. În imaginea de jos avem o simulare a coliziunii cu un Boeing 757. Este evident că în această situaţie zona avariată trebuia să fie de aproape 40 de metri, adică dublă. Singura ipoteză plauzibilă este că Pentagonul a fost lovit de un avion militar uşor, de dimensiuni simţitor mai mici.
La 15 august 2001, o serie de lideri talibani se aflau în Houston, pentru a negocia cu societatea Unocal (Union Oil Company of California) dreptul de a construi o conductă de gaz în zona zăcămintelor afgane de petrol şi gaz, cunoscute drept unele dintre cele mai bogate din lume. Societatea Unocal avea strânse legături cu vicepreşedintele Dick Cheyney. Talibanii nu au acceptat termenii propuşi de americani. Consecinţele au urmat imediat:
a. Preşedintele Bush a semnat un ordin, datat înainte de 11 septembrie 2001, pentru organizarea unui atac asupra Afganistanului;
b. Noul Preşedinte al Afganistanului este o marionetă a americanilor – un fost înalt funcţionar de naţionalitate afgană al societăţii Unocal;
c. Prima dintre afacerile realizate de conducătorii Alianţei Nordice Afgane, instalaţi la putere de către americani, a fost acordul cu Unocal de a construi conducta de gaz în termenii impuşi de SUA.
În timpul invaziei, forţele aeriene americane au trimis mii de avioane pentru a lansa rachete de înaltă tehnologie în Afganistan asupra câtorva birouri, magazine, şcoli, spitale şi locuinţe. Mii de soldaţi au fost trimişi pentru a invada Afganistanul, pentru a le distruge modesta armată şi pentru a le doborî guvernul. Congresul american a dat preşedintelui votul pentru acţiune. Totuşi, Congresul nu a declarat niciodată război, aşa cum este clar specificat în Constituţia americană.
În orice caz, niciunul dintre cei despre care s-a spus că ar fi participat la „atacurile teroriste“ nu era din Afganistan. Ben Laden a susţinut că nu el este autorul, iar talibanii au afirmat că-l vor preda pe Ben Laden dacă SUA le oferă vreo dovadă că el a fost implicat.
Forţele speciale americane au dirijat şi au susţinut Alianţa Nord-Atlantică pentru a învinge forţele talibanilor. Nu a fost o bătălie în adevăratul sens al cuvântului. Americanii, cu arme avansate, de secol XXI, din programul militar supranumit Războiul Stelelor, au luptat contra unor crescători de capre, cu puşti şi arme mai vechi cu un secol. Una dintre strategiile favorite ale armatei americane în această vânătoare de raţe era de a lansa bombe incendiare din avioane care zburau la altitudini cu mult în afara razei de acţiune a tunurilor rudimentare ale talibanilor. Aceste bombe împrăştiau o substanţă derivată din petrol pe o zonă de mărimea unui teren de fotbal. În timp ce această substanţă era împrăştiată la sol, ea lua foc, provocând o combustie deosebit de puternică şi absorbţia aerului respirabil din acel perimetru. Nicio fiinţă nu putea supravieţui acestui holocaust. După o asemenea confruntare în nordul Afganistanului, aproximativ 2.000 de talibani au fost luaţi prizonieri. „Învingătorii“ i-au îndesat pe prizonieri în camioane, lăsându-i să se „coacă“ sub soarele puternic, fără a le da hrană sau apă. După mai multe zile, cei care mai erau în viaţă, mulţi dintre ei doar nişte băieţandri, au fost scoşi din maşini, împuşcaţi în cap şi îngropaţi în nişte morminte săpate superficial.
Care este rezultatul războiului din Afganistan? Constituţia americană a fost încălcată, mii de membri nevinovaţi ai unor triburi au fost ucişi. A fost instaurat un guvern-marionetă, condus de un fost angajat al corporaţiei Unocal. Conducta de petrol pentru Unocal a fost asigurată. Nivelul de viaţă al populaţiei din Afganistan a scăzut vertiginos. Banca Mondială şi FMI controlează acum economia Afganistanului. Producţia de opiu a crescut cu peste 900%. Pe scurt, francmasonii au obţinut, printr-un procedeu demonic, controlul asupra unei noi ţări.
Pe 11 septembrie 2001, 2.998 de persoane au fost ucise în New York, în Pennsylvania şi la Pentagon. Acesta este considerat „cel mai cumplit atac terorist din istorie“.
Conform profesorului Mark Harold de la Universitatea New Hampshire, între 7 octombrie şi 7 decembrie 2001, forţele speciale americane au ucis cel puţin 3.800 de oameni nevinovaţi din triburile afgane, majoritatea bătrâni, femei şi copii. Profesorul Harold spune că aceasta este doar varianta publicată în rapoartele mass-media şi că numărul real al non-combatanţilor măcelăriţi se apropie, probabil, de 5.000. Ziarele din India au raportat mai mult de 20.000 de persoane ucise. Toate acestea s-au săvârşit în numele poporului american, sub titlul „Operaţiunea Dreptate Infinită“.
George Bush alături de Donald Rumsfeld în faţa zonei avariate a Pentagonului, după „atentatul terorist“. Bush afişează şi cu această ocazie un semn masonic transmiţând un mesaj „fraţilor“ săi.
Masonii Bush şi Cheney, împreună cu restul conducerii militare, au utilizat toate strategiile posibile ca să primească susţinere internaţională pentru a ataca Irakul. Pretextul lor era că Sadam a creat un imens arsenal de arme de distrugere în masă, precum şi un program secret de înarmare cu rachete. Această versiune are însă o „scăpare“ majoră: chiar americanii au distrus, în 1991, toată dotarea militară şi infrastructura Irakului, iar de atunci au instituit starea de embargo şi au adus observatori din SUA. Conform rapoartelor Naţiunilor Unite, aproximativ o jumătate de milion de copii irakieni au murit de foame şi din cauza lipsei asistenţei medicale, în urma embargo-ului.
Fără să discutăm crimele de care se făcea sau nu vinovat Saddam, este important să ştim că acesta a spus, în repetate rânduri, că ţara sa este deschisă oricărei inspecţii. Conform inspectorului ONU Scott Ritter, puşcaş marin şi republican până-n vârful unghiilor, susţinător al lui Bush, Irakul nu deţine niciuna dintre aceste arme.
În prezent, armata SUA se află în Irak. Peste 1.000 de soldaţi americani au fost ucişi. Peste 9.000 au fost trimişi acasă răniţi. America a cheltuit peste 250 de miliarde de dolari. Estimările oficiale afirmă că au fost ucişi peste 15.000 de irakieni, dar se vehiculează în mod neoficial cifre de până la 100.000 de morţi, majoritatea civili. Poporul irakian a fost zdrobit, umilit, adus la extrema sărăcie. A fost mutilată o întreagă societate, iar centrul Irakului a devenit un deşert arid, datorită utilizării bombelor cu uraniu sărăcit. În plus, au apărut nenumărate cazuri de malformaţii congenitale la noii-născuţi, din cauza expunerii părinţilor la radiaţii! Toate acestea, fără ca Irakul să fi deţinut vreodată o armă de distrugere în masă.